Noutati, Tu ce mananci azi?

Și noi azi ce mai mâncăm?

Ai pus și ai răspuns la această întrebare de zeci, sute sau mii de ori. Pe cât de simplă pare, pe atât de greu îi găsești uneori răspunsul.

O pui și când îți lipsește inspirația, și când îți lipsește timpul să gătești sau ingredientele din care să încropești ceva. Până și tonul cu care o pui poate trăda o stare ascunsă în spatele celor șase cuvinte: „Și noi azi ce mai mâncăm?!”

Probabil că, deschizând acest subiect, te aștepți să îți dăm o idee strălucită. Să îți propunem o rețetă complexă și complicată, coborâtă din gastronomia moleculară. Sau cea în stil fusion. Ori poate una exotică. Sau măcar mediteraneană. Ei bine, nu! Vrem să te întorci, împreună cu noi, la cel mai simplu și aparent (doar aparent!) banal preparat: mâncarea de cartofi. Fără carne. Simplă. Și totuși ce o va face specială, diferită de tot ce ai mâncat până acum? Aroma care va îmbogăți gustul cartofului. Iar în această privință, ai de ales între Vegeta Natur Adaos universal pentru mâncăruri și Vegeta Natur Condimente pentru cartofi cu ierburi. Ambele sunt produse fără adaos de conservanți și monoglutamat de sodiu, fără gluten, adaos de arome și coloranți artificiali. Sunt doar legume și condimente care fac dintr-o mâncare cât se poate de simplă, una de-a dreptul fabuloasă. Așadar, gătim împreună, două porții, da?!

Ai nevoie de: opt cartofi roșii (nu se vor sfărâma în timpul fierberii), două cepe rosii, un ardei gras verde și un ardei kapia, un morcov mare, 4-5 roșii bine coapte, 3-4 căței de usturoi.

Mod de preparare:

Se taie ceapa și ardeii julienne, iar morcovul se dă pe răzătoarea fină. Cele trei ingrediente se pun într-o tigaie în care se toarnă 3-4 linguri de ulei. Se lasă la călit la foc mic, sub capac, până se înmoaie bine.

Cartofii se curăță și se taie în sferturi, pe lungime, și se adaugă peste legumele înăbușite. Se toarnă apa fierbinte cât să îi acopere, se adaugă Vegeta Natur și se lasă să fiarbă la foc moderat, sub capac.

Când cartofii sunt aproape fierți se pun roșiile opărite, decojite și tocate mărunt și se mai lasă încă zece minute să fiarbă (se poate folosi și suc de roșii sau pastă de tomate).

La final se adaugă usturoiul zdrobit și se opreste imediat focul. Dacă ai folosit Vegeta Natur adaos universal, poți asezona cu pătrunjel verde sau mărar tocat, după preferință. Dacă ai folosit Vegeta Natur Condimente pentru cartofi cu ierburi, nu mai este nevoie să pui verdeată pentru că acesta conține combinația perfectă de ierburi care să pună în valoare gustul cartofului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *