Evenimente, Noutati

Sun Plaza recreează „Pădurea Fermecată”, în cadrul Floral Expo 2019

  • Expoziția va cuprinde 1500 de flori și plante din aproximativ 30 de specii
  • Evenimentul se desfășoară în Sun Plaza, în perioada 12-26 aprilie

B Sun Plaza invită bucureștenii să pășească într-o lume de basm și să descopere povestea florilor din „Pădurea Fermecată”, în cadrul „Floral Expo”, ediția 2019. Expoziția va debuta pe 12 aprilie și le va oferi vizitatorilor o experiență senzorială inedită prin parfumul a 1500 de flori și plante din aproximativ 30 de specii (orhidee, trandafiri, crizanteme, iedere, etc.) și a aerului de poveste adus prin arhitectura expoziției.

„Primăvară este acel anotimp încărcat de inspirație și culoare, este momentul în care simțim mirosul de iarbă verde, parfumul ușor de flori care se răspândește în aer și ne bucurăm de natură. Ne-am propus, încă de la deschiderea centrului comercial, să aducem primăvara în Sun Plaza, să le creăm celor care ne calcă pragul acea experiență diferită cu iz de parfum și culoare. Așa am ajuns să creăm anual Floral Expo, un eveniment deja cu tradiție pentru Sun Plaza, prin care am reușit să surprindem de la o ediție la alta.”, au explicat reprezentanții Sun Plaza.

„Pădurea Fermecată” din Sun Plaza va fi formată din trei zone situate la parterul Sun Plaza. Prima dintre ele, „Aleea din Pădure”, va avea forma unui tunel realizat din arcade cu flori la ambele intrări. Tunelul va avea un aspect natural, asimetric, în așa fel încât vizitatorii să se simtă ca într-o pădure în care florile și plantele conturează armonios peisajul de poveste. Pentru acest decor, maeștrii florari vor folosi aproximativ 500 de flori naturale și 80 de plante.

Drumul din pădure continuă spre  „Căsuța din pădure”, a doua zonă din cadrul expoziției. Pentru construcția ei, rondele din lemn și bucăți de gazon artificial vor fi integrate armonios. Căsuța va fi decorată cu aproximativ 400 de flori și 80 de tipuri de plante și le va permite curioșilor să călătorească pentru o scurtă perioadă de timp în poveștile copilăriei.  

Traseul se încheie în „Poiana din poveste”, spațiu de relaxare, format din bănci din lemn decorate cu iederă artificială și gazon, un alt colț de basm din „Pădurea Fermecată”.

Floral Expo se află la cea de-a noua ediție și poate fi vizitată în Sun Plaza, în perioada 12-26 aprilie, între orele 10:00 și 22:00.

1 thought on “Sun Plaza recreează „Pădurea Fermecată”, în cadrul Floral Expo 2019

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *