Frumusete, Noutati

GEROVITAL TRATAMENT EXPERT, o gama cu look nou, semnat BRAND NEW

Gama Gerovital Tratament Expert se prezintă publicului cu o nouă imagine, în urma unui proces de facelift, realizat de Brand New.


Brand New a folosit pentru acest proiect o abordare în cheia unui design actual, contemporan conectat la noile trenduri din piață. În același timp, s-a avut în vedere realizarea unei diferențieri clare de restul competiției prin revendicarea rolului de “expert în tratament” păstrând, însă, acel “look&feel” care transmite încredere și seriozitate. 

Gama Gerovital Tratament Expert este destinată îngrijirii și tratamentului părului, lansată în 2008, fiind una dintre gamele reprezentative ale GEROVITAL, cu o evoluție constantă, ajungând în doar câțiva ani de la lansare, lider în piață din punct de vedere valoric pe acest teritoriu de nișă, poziție păstrată până astăzi.

„Abordarea noastră strategică a vizat modernizarea gamei, conservând câteva din elementele de design pentru recognoscibilitate: bejul recipientelor, îmbunătățit perceptual prin finisajul culorii (bej perlat sidefat) sau verdele ca și culoare de brand. În plus, am adoptat finisări de producție specială, menite să transmită vizual calitatea de necontestat a produselor.”, a declarat Mădălina Oanță Branding Director BRAND NEW despre proiectul de facelift al gamei.

Gama Gerovital Tratament Expert a fost modernizată și supusă în permanență inovației (fiind dezvoltate produse care tratează atât efectul, dar și cauza), astfel că în 2014 număra 22 de produse destinate îngrijirii tuturor tipurilor de păr. Gama cuprinde produse adresate deopotrivă femeilor și bărbaților moderni, activi, din mediul urban, al căror stil de viață alert sau obiceiuri de înfrumusețare le afectează sănătatea părului. 

Atributele cheie ale gamei sunt transmise printr-un text ce completează perfect întreaga compoziție grafică și care aduce în plus argumente de persuasiune pentru achiziția produselor.

1 thought on “GEROVITAL TRATAMENT EXPERT, o gama cu look nou, semnat BRAND NEW

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *