Cele mai de succes terapii

Stațiunea Sovata este renumită în țară și peste hotare pentru tratamentul infertilității feminine, cât și pentru vindecarea sau ameliorarea pe termen lung a afecțiunilor reumatologice.

Efecte benefice de durată se obțin și în tratarea bolilor respiratorii și dermatologice.

Factorii terapeutici prin care se ating rezultatele de mai sus sunt apa sărată hiperconcentrată și nămolul sapropelic peloidogen, ambele extrase exclusiv din Lacul Ursu și utilizate exclusiv în bazele de tratament ale companiei Danubius (baza de tratament Danubius-Sovata și baza de tratament Lacul Ursu).

Tratamentul infertilității feminine și a altor afecțiuni ginecologice

Efectele antiinflamatorii și hormonale ale nămolului și apei sărate extrase din Lacul Ursu au început a fi studiate sub supraveghere medicală încă din anii 1930. Începând din anii 1945, s-au izolat substanțe cu efect hormonal din apa sărată, cu repetarea periodică a dozărilor hormonale în anii următori. Ultima determinare hormonală, efectuată în anul 2011 în Budapesta, a relevat valori înalte de estrogen și progesteron human-like (adică asemănător ca structură cu hormonii umani feminini) atât în apa sărată, cât și în nămolul extrase din Lacul Ursu. În prezent se știe că acești produși hormonali provin din crustaceul de apă sărată Artemia salina, cât și din microflora lacului.

Apa sărată hiperconcentrată și nămolul sapropelic peloidogen extrase din Lacul Ursu au un efect pluristructural, sincron și de finețe asupra aparatului genital feminin: efect antiinflamator, de stimulare hormonală și de relaxare a sistemului nervos, ultimul efect devenind tot mai important cu trecerea anilor (ca urmare a creșterii gradului de stres în populație, crește și procentul cazurilor cu sterilitate psihogenă, indusă de stres).

Rata de succes în obținerea sarcinilor la baza de tratament Danubius-Sovata este de 18,5%, pe un lot de cca 700 paciente, examinate în perioada 2013-2014 (date raportate în ianuarie 2015 de către Dl Dr Vasilescu George, medic primar ginecolog cu specializare în infertilitate de cuplu). Aceste paciente au beneficiat numai de tratament natural cu apă sărată și nămol extrase din Lacul Ursu, fără alte tratamente gen hormoni sintetici de stimulare sau alte intervenții, după investigarea detaliată a cauzelor personale de infertilitate.

Tratamentele ginecologice se desfășoară pe durata a două săptămâni și constau din irigații vaginale cu apă sărată, tampoane vaginale cu nămol, împachetări externe cu nămol, băi sărate, electroterapie cu efect antinflamator. Tratamentul ginecologic include consultație ginecologică, respectiv consiliere de specialitate pentru infertilitate de cuplu.

Cauzele de infertilitate feminină pentru care s-a dovedit eficient tratamentul Danubius-Sovata sunt: îngustarea sau obstrucția trompelor uterine (ca urmare a bolii inflamatorii pelvine, aderențelor, infecțiilor, etc), insuficiența ovariană – cu slabă formare a foliculilor sau endometru insuficient dezvoltat, sindromul de ovare polichistice, hipoplazia uterină, endometrioza, alterarea pH-ului vaginal (infecții repetate în antecedente, candidoze recurente), stările postneosalpingostomie de dezobstrucție tubară (în urma intervenției chirurgicale laparoscopice de lărgire a trompelor, cicatricile restante rigide pot fi ele însele cauză de îngustare tubară – în aceste cazuri tratamentul Sovata înmoaie cicatricile și eliberează lumenul trompelor), pierderi repetate de sarcină sub 10 săptămâni cauzate de insuficienta dezvoltare a endometrului.

Deoarece din ce în ce mai multe cupluri apelează din motive obiective la fertilizare in vitro FIV, merită amintit faptul că tratamentul Sovata efectuat cu 1-3 luni anterior FIV crește șansa implantării embrionului) la fertilizare in vitro (pregătește uterul pentru FIV). Altfel spus, tratamentul Danubius-Sovata crește în mod incontestabil șansa de succes a fertilizării in vitro, adică obținerea și ducerea la termen a sarcinii obținute prin FIV.

Alte afecțiuni ginecologice ce beneficiază de tratament ginecologic Danubius-Sovata sunt: boala inflamatorie cronică pelvină – anexite, metroanexite și salpingite repetate, sindromul premenstrual, dereglările de ciclu menstrual, stările postoperatorii în sfera genitală. Instalarea menopauzei poate fi amânată cu cca 5-8 ani prin tratament ginecologic Sovata anual sau bianual, după vârsta de 40 de ani.

Tratamentul afecțiunilor reumatologice

Apa sărată și nămolul sapropelic peloidogen extrase din Lacul Ursu au efect benefic intens asupra aparatului locomotor (articulații, mușchi, sistem nervos, țesut subcutanat), atât în cazul afecțiunilor reumatologice deja constituite, cât și pentru prevenirea acestora.

Mecanismul de acțiune al apei sărate și nămolului este complex, principalele efecte fiind scăderea durerii și a inflamației, scăderea tensiunilor musculare și articulare, creșterea mobilității și a plasticității țesuturilor, readaptarea la efort, creșterea capacității cardio-respiratorii, relaxarea sistemului nervos.

Afecțiunile constituite ale aparatului locomotor care beneficiază de tratament sunt: artrozele cu diverse localizări (coloana vertebrală – spondiloze cervicale, discopatii lombare; coxartroze, gonartroze, omartroze, etc), hernii disc cervicale și lombare, stările postoperatorii și posttraumatice (hernii de disc, artroplastii de șold și genunchi, stări postfracturi, -luxații, -entorse, -traumatisme sportive, etc), afecțiuni ale țesuturilor moi (tendinite, bursite, întinderi sau leziuni musculare), osteoporoză, fibromialgie, deformări ale coloanei vertebrale (scolioză, lordoze, cifoze), deformări și traumatisme toracice.

Durata recomandată pentru tratament reumatologic este de două săptămâni, sub forma ”Curei de recuperare Danubius-Sovata”, ce include: împachetări parțiale sau generale cu nămol, băi în apă sărată, kinetoterapie și hidrokinetoterapie, masaj medical, electroterapie, hidroterapie, respectiv oxigenoterapie și inhalații cu apă sărată în cazul cointeresării cutiei toracice (deformări toracice și/sau ale coloanei vertebrale).

La cei care lucrează predominant în spații închise și în poziții fixe prelungit menținute, sau la cei cu expunere repetată la mediu rece, umed, curenți de aer, se recomandă ”curele balneare” de una sau 2 săptămâni, pentru scop preventiv.

După tratament balnear Danubius-Sovata persistența efectelor benefice sus-menționate este de lungă durată: între 6 luni și un an nu reapar durerile musculo-articulare anterioare și se menține mobilitatea articulară și capacitatea de efort (inclusiv cardio-respiratorie) crescută.

Tratamentul bolilor respiratorii și dermatologice

În ultimele decenii se constată înmulțirea substanțelor potențial alergizante (în alimente, aer și mediu în general), care, pe fondul scăderii generalizate a imunității populației, induc alergii respiratorii și/sau cutanate trenante, greu de vindecat. Pe de altă parte, alergiile se asociază cu variate infecții respiratorii sau cutanate și se întrețin reciproc.

Bolile respiratorii sunt mult ameliorate prin ”Curele antialergie Danubius-Sovata”, care se adresează atât alergiilor respiratorii, cât și infecțiilor respiratorii repetate, inclusiv (și mai ales) la copii. Aceste cure de una sau două săptămâni includ aerosoli și inhalații cu apă sărată, masaj medical, gimnastică respiratorie și de readaptare la efort, oxigenoterapie forte, și, la nevoie, electroterapie și împachetări cu nămol (în caz de asociere a unor afecțiuni ale cutiei toracice).

Protecția imună și reducerea alergiilor, obținute prin tratament, durează cca 6 luni – 1 an.

Indicațiile principale pentru boli respiratorii sunt: rinitele alergice, sinuzitele cronice, laringitele cronice, faringo-amigdalitele repetate, bronșitele astmatiforme sau cronice postinfecțioase, stările de hiperreactivitate bronșică postantibioterapie pentru bronșite sau pneumonii infecțioase (tuse prelungită), astm bronșic în afara crizelor, scăderea capacității respiratorii în boli profesionale (expunere repetată la toxice respiratorii – pulberi, gaze, etc).

Bolile dermatologice eficient tratate la Danubius-Sovata sunt dermatitele atopice (componentă alergică alimentară sau cutanată directă), eczemele cronice (infecții pe fondul scăderii imunității cutanate locale și generale) și psoriazisul cutanat.

În dermatitele atopice mai ales la copii se obțin remisia completă a leziunilor în două săptămâni de tratament cu apă sărată și nămol extern, cu perioadă liberă (nu reapar leziunile) de câteva luni până la un an și chiar mai mult cu condiția respectării unor recomandări elementare de stil de viață sănătos (de exemplu alimentare). Eczemele cronice se pot vindeca în totalitate dacă factorul de întreținere predominant este scăderea imunității și/sau stresul. Psoriazisul cutanat nu se vindecă, dar se ameliorează net pentru o perioadă de minim 3 luni, prin scăderea inflamației, palidarea eritemului, hidratare intensă și îndepărtarea scuamelor (efect de gomaj direct al cristalelor de sare din apa sărată și nămol), fără efectele adverse constatate la unele persoane în cazul folosirii unora dintre remediile locale clasice (creme, unguente). Apa sărată și nămolul conțin substanțe cu efect bacteriostatic direct.

Atât în bolile respiratorii alergice, cât și în cele dermatologice în care se constată implicarea predominantă a stresului ca factor cauzal, la apa sărată și nămol se asociază proceduri cu efect de scădere a stresului.

 

You may also like...