Evenimente, Noutati

Sărbătorește alături de ParkLake și câștigă unul dintre cele 5000 de premii

De cinci ani, ParkLake redefinește noțiunea de centru comercial, îmbinând armonios natura, distracția, serviciile de calitate și shoppingul, pentru o experiență memorabilă. Și pentru că aniversările sunt mai frumoase împreună, în luna septembrie ParkLake Shopping Center dă startul unei campanii speciale, menite să răsplătească fidelitatea celor care îi trec pragul.

În septembrie, vii la shopping, pleci cu premii!

Între 1 și 30 septembrie, vizitatorii centrului comercial au șansa de a câștiga unul dintre cele 5000 de premii puse în joc: vouchere de cumpărături în valoare de 50 RON, bilete la film, o bicicletă, un hoverboard, o trotinetă electrică și multe alte surprize. Clienții care vor face cumpărături de minimum 150 RON trebuie să prezinte bonul fiscal la biroul de informații al centrului comercial, să extragă cartonașul răzuibil și să descopere, astfel, premiul câștigat.

Regulamentul complet al campaniei, precum și lista magazinelor partenere, sunt disponibile pe www.parklake.ro .

Cinci ani de fapte bune, împreună

Aniversarea de cinci ani presupune tot atâția ani de fapte bune, împreună. ParkLake continuă această tradiție și îndeamnă la susținerea educației copiilor care provin din familii defavorizate.

Astfel, în perioada 20 august – 15 septembrie, ParkLake Shopping Center împreună cu Diverta, în parteneriat cu Herlitz și editura Nemi, invită vizitatorii centrului comercial să se alăture campaniei „Ajută un copil să meargă la școală” și să doneze în spațiile special amenajate, disponibile lângă info desk și în magazinul Diverta, orice fel de rechizite: ghiozdane, caiete, cărți, penare, culori, creioane sau stilouri. Fabrica de Daruri le va sorta, organiza și livra către peste 500 de copii care au nevoie de ajutor.

Pentru cei care doresc să participe personal la livrarea rechizitelor există posibilitatea de a intra în grupul de Facebook Fabrica de Daruri unde pot afla care sunt zilele de vizită pe teren și pot urmări LIVE-urile și fotografiile postate.

În Septembrie, Little Edu răspunde la întrebările copiilor curioși direct din ParkLake!

Odată cu startul campaniei Back to School, debutează și seria LittleEdu, care va prezenta on-line mai multe episoade animate distractive, oferindu-le celor mici posibilitatea să înțeleagă mediul înconjurător prin joacă.

ParkLake susține proiectul și se implică în zona educațională într-un mod creativ, facilitând accesul copiilor în universul LittleEdu.

Seria animată Aventurile lui LittleEdu, primul personaj animat românesc, este un proiect original, independent, care abordează teme educative din mai multe domenii cum ar fi: sistemul imunitar, circuitul apei în natură şi care vorbeşte despre cum simțim gusturile sau tulburări de învăţare precum dislexia.

În siguranță #nudoaracasă

În contextul actual, ParkLake Shopping Center a dezvoltat și adoptat măsuri sporite de igienă și siguranță, pentru a oferi în continuare o experiență de shopping cât mai sigură și plăcută clienților săi. Astfel, a verificat și certificat procesele curente de igienă și curățenie în parteneriat cu SGS, liderul mondial în domeniul inspecției, verificării, testării și certificării, obținând astfel Standardul de Evaluare SGS pentru Igienă și Dezinfectare. Acest lucru confirmă respectarea strictă a protocoalelor și reglementărilor de ultimă generație aplicabile, asigurând în acest fel sănătatea și siguranța tuturor persoanelor care trec pragul centrului comercial.

În plus, ParkLake Shopping Center a dezvoltat o serie de programe speciale, adaptate contextului actual, sub conceptul în siguranță #nudoaracasă. Printre acestea se numără implementarea sistemului de monitorizare a traficului din interiorul centrului comercial și informarea publicului cu privire la starea acestuia prin intermediul website-ului www.parklake.ro, precum și instalarea sistemelor de măsurare a temperaturii la toate intrările în centrul comercial, accesul la dispensere cu gel dezinfectant în toate zonele comune principale (intrări în mall, zona de restaurante, coridoare, s.a.), stabilirea unui flux clar de circulație în mall, precum și implementarea unor noi sisteme de semnalistică și informare menite să transmită vizitatorilor măsurile de protecție și conduita recomandate în interiorul centrului comercial.

Despre ParkLake Shopping Center

ParkLake Shopping Center este un proiect unic, care îmbină într-un mod armonios natura și shoppingul. Designul modern combină elemente inspirate de cei trei piloni, Parc – Natură – Familie, și oferă oportunități excelente de petrecere a timpului liber în cadrul spațiilor de relaxare, de joacă, precum și locuri în care se poate practica sport sau se poate petrece ziua lucrând.

Proiectat după cele mai înalte standarde internaționale, înconjurat de natură și situat în apropierea Parcului Titan, ParkLake oferă cea mai bună selecție de branduri disponibile pe piață și servicii de înaltă calitate într-un mediu eco-friendly și o atmosferă încântătoare.  

Mai multe informații despre ParkLake Shopping Center găsiți la: www.parklake.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *