Noutati, Sanatate

Disjunctorul maxilar

              Sănătatea dinților depinde de mulți factori, de la genetici la traumatici și patologici. În acest sens, merită să fii mereu la curent cu progresele științifice și tehnologice care oferă în permanență noi căi de îngrijire și instrumente avansate, pentru a îmbunătăți sănătatea dentară.

Ce este disjunctorul maxilar?

Disjunctorul maxilar este un aparat ortodontic ce se fixează pe dinți prin intermediul unor inele metalice sau prin intermediul unor gutiere, în funcție de situația clinică.

Cui și când este indicat?

Acest tip de aparat este recomandat în special copiilor, ce prezintă un maxilar superior îngust (compresie de maxilar). Compresia de maxilar este o anomalie scheletală în plan transversal, ce poate fi moștenită (ereditară) sau cauzată de obiceiuri vicioase precum sugerea degetului, interpoziția de obiecte între dinți sau respirația orală.”, aflăm de la dr. Lorelei Nassar, specialist în implantologie.

Ce rol are acest aparat?

Scopul disjuncției maxilare este de a lărgi osul maxilar și a-i mări perimetrul, astfel încât cele două oase, osul maxilar și osul mandibular, să fie corelate din punct de vedere al dimensiunii transversale, iar mușcătura (ocluzia) să fie stabilă și funcțională la finalul tratamentului.”, adaugă specialistul.

Cum se activează?

Aparatul disjunctor se activează cu ajutorul unei cheițe speciale, un anumit număr de zile, o dată sau de două ori pe zi, în funcție de indicațiile medicului specialist.

La aplicarea aparatului disjunctor, părintele este instruit cum trebuie realizată activarea.

Care este perioada de adaptare cu aparatul disjunctor?

Perioada de adaptare poate varia de la 2-3 zile până la o săptămână, în funcție de pragul de sensibilitate al fiecărui copil.

În primele zile, copilul poate resimți o ușoară presiune la nivelul dinților pe care este aplicat aparatul, îi poate fi puțin mai dificil să pronunțe anumite cuvinte și poate avea o cantitate mai mare de salivă, ca urmare a prezenței unui corp străin în cavitatea bucală. De asemenea, în momentul activării se poate resimți o ușoară presiune la nivelul dinților pe care este ancorat aparatul, și la nivelul incisivilor centrali, uneori apărând o diastemă (strungăreață) tranzitorie. Cu răbdare, perioada de adaptare va trece foarte repede.”, precizează dr. Nassar.

Ce restricții alimentare există?

În perioada tratamentului ortodontic sunt contraindicate alimentele lipicoase (gume de mestecat, jeleuri, caramele,) și alimentele foarte tari (alune, nuci, covrigei, pop-corn). De asemenea, pacientul nu are voie să muște din alimentele tari (De exmplu: măr, sandvișuri cu pâine foarte tare). Aceste se vor tăia sau rupe în bucăți mai mici.

Este foarte important ca pacienții să respecte aceste reguli, pentru evita desprinderea aparatelor ortodontice.

Cât durează tratamentul cu aparatul disjunctor?

„Aparatul disjunctor trebuie purtat pentru o perioadă de 9-12 luni. Chiar dacă activările se vor face doar în primele luni ale tratamentului, este foarte important ca acesta să fie menținut pe arcadă pentru ca osul să se mineralizeze în noua poziție.”, punctează specialistul.

De regulă, tratamentul cu aparatul disjunctor reprezintă prima faza de tratament în cadrul tratamentului ortodontic, fiind urmat ulterior de aparatul ortodontic fix, în funcție de fiecare caz clinic.

Dacă ești interest de un astfel de aparat, vino cu încredere la Clinica de Implantologie Dr. Lorelei Nassar, str. Puțul lui Zamfir nr. 17, sect. 1, București sau trimite-ne un mail la contact@drnassar.ro!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *