Noutati

Astmul și insuficiențele respiratorii își găsesc alinare la Băile Govora

 Cum stai cu sănătatea? Te simți bine, toamna aceasta? Sosirea toamnei aduce multă bucurie pentru majoritatea dintre noi. Temperaturile sunt mai blânde, natura se îmbracă în cele mai frumoase culori, iar mesele se încarcă de bucate. Cu toate acestea, pentru o categorie anume, totodată cu toamna apar și problemele de sănătate. Azi, astmul și insuficiențele respiratorii își găsesc alinare la Băile Govora.

Afecțiunile respiratorii afectează atât copiii de toate vârstele, cât și adulții. Și, contrar așteptărilor, nu frigul în sine ne afectează sănătatea, ci mai degrabă, imunitatea ne este amenințată de schimbările bruște de temperatură, la care se adaugă și încălzirea artificială. Tocmai de aceea, afecțiunile respiratorii se manifestă în special primăvara și toamna, când au loc schimbări bruște de temperatură, iar în mediu sunt prezenți diverși factori alergeni.

Astmul și insuficiențele respiratorii în prim-plan pe agenda toamnei

       Pornind de la cele amintite mai sus, nici nu e de mirare că între sfârșitul verii și începutul toamnei, cei care suferă de alergii sau astm raportează adesea o agravare a simptomelor constând în obstrucție nazală, strănut, nas curbat (rinită alergică), tuse, arsură și ochi apoși, arsură sau mâncărime în gât, respirație șuierătoare și dificultăți de respirație.

Astmul și insuficiențele respiratorii își găsesc alinare la Băile Govora

Astmul este o afecțiune cronică, de natură inflamatorie, în care căile respiratorii se îngustează, de obicei reversibil, ca răspuns la anumiți stimuli. Ca urmare, apar simptomele specifice astmului: tuse, respirație șuierătoare, respirație îngreunată.

Astmul este una dintre cele mai frecvente boli cronice ale copilăriei: până la 10% dintre copii pot suferi de ea. Cu toate acestea, astmul se poate dezvolta și la adulți, chiar și la bătrânețe. De altfel, este una dintre cele mai mari cauze de morbiditate și mortalitate din lume. Studiile arată că această boală a crescut în ultimii 20 de ani, în special în rândul copiilor.

Astmul este complex și diferit pentru toată lumea. Dar când înțelegi cum te afectează această boală (sau pe cineva din familie) poți prelua controlul asupra sănătății tale.

 Apele și climatul de la Băile Govora aduc vindecarea!

       La Băile Govora te bucuri de efectele curative ale naturii, în toate formele ei: aer puternic ozonat, izvoare cu ape minerale și o atmosferă relaxantă. Pe lângă apele magice din zonă, un alt factor natural de cură îl constituie climatul continental cu influență mediteraneană, umiditate relativ constantă, temperaturi fără valori extreme și ușoară încărcare cu polenuri. Suficiente motive care transformă stațiunea Băile Govora în locul tău de vindecare, ameliorare și recuperare. În plus, aici vei găsi liniștea pe care o cauți și la care tânjești în agitația fiecărei zile.

De altfel, stațiunea Băile Govora este cunoscută și pentru varietatea și caracterul terapeutic al proprietăților apelor, care sunt unice în lume. Este singura stațiune din țară cu ape minerale ce au o compoziție chimică diferențiată: ape sărate iodurate, bromurate, sulfuroase foarte concentrate, ape hipotone, sulfuroase, bicarbonatate, sodice, calcice și magneziene. Apele minerale constituie factori naturali terapeutici folosiți în tratarea unei vaste palete de afecțiuni, folosite atât în cura externă, cât și pentru cura internă.

O cură la Băile Govora te ajută pe plan respirator și O.R.L.

       Apele minerale cu sulf și iod de la Băile Govora se folosesc de peste 100 de ani în afecțiunile respiratorii, în bolile pielii și ale reumatismului. „La Băile Govora se tratează în special bolile pulmonare, afecțiuni respiratorii precum astmul bronșic, bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), fibrozele pulmonare, bronșiectaziile, afecțiunile ORL, rinite, rinitosinuzite, faringoamigdalite, dar și afecțiuni reumatismale degenerative, sechele posttraumatice și afecțiuni neurologice.”, aflăm de la dr. Elena Dragomir, medic balneolog Hotel Palace Băile Govora.

La Băile Govora sunt tratate virozele sezoniere și se remarcă un rezultat bun în cazul alergiilor, în urma tratamentului făcut în stațiune. Atât în cazul copiilor, cât și al adulților care răcesc des, după o cură la Băile Govora se răresc episoadele de răceală.

Terapia cu apele minerale de la Băile Govora oferă rezultate uimitoare: „Pacienții care se adresează serviciilor noastre sunt de diferite vârste: începând de la copii de câteva luni, până la seniori cu vârste înaintate, iar tratamentul pe care aceștia îl fac la noi, îi ajută în reducerea numărului de crize acute, mai ales în cazul copiilor cu astm bronșic și nu numai. Este redusă, de asemenea, medicația administrată pentru aceste crize și, implicit, tratamentul administrat contribuie la creșterea imunității și a calității vieții pacienților.”, adaugă balneologul.

Cine poate beneficia de tratament și în ce constau curele de la Govora?

       De tratamentul oferit la Băile Govora pot beneficia atât copiii, cât și adulții. De altfel, tratamentul balnear acționează diferit asupra pacientului, în funcție de vârsta, stadiul bolii și nivelul de cooperare al fiecărei persoane. S-a constatat că cele mai bune rezultate sunt în cazul copiilor, deoarece nivelul de ameliorare, chiar de vindecare este de aproximativ de 80%-90%.

Noi, prin apele pe care le avem în stațiune oferim tratament de inhaloterapie sub formă de ultrasonoaerosoli. Aparatele pe care le folosim pentru aerosoli sunt pe bază de ultrasunete care transformă apa minerală în particule de aerosoli. Aceste particule sunt de mici dimensiuni, sub 5 microni și ajung până în profunzimea căilor respiratorii. Pacienții mai pot beneficia de inhalații și pulverizații.”, punctează specialistul.

De fapt, beneficiul unui sejur la Băile Govora constă de fapt în ruperea lanțului monoton al rutinei zilnice. În zona parcului și a izvoarelor, aerul este puternic ionizat și cu încărcătură bogată în ioni negativi cu efect bronhodilatator și relaxant psihic, motiv pentru care se recomandă cura de teren în schema terapeutică.

Totodată, trebuie să știi că întreg procesul unei cure balneare este recomandat și atent supravegheat de medici primari balneologi, asistenți medicali de specialitate, fiziokinetoterapeuți și maseori.

Câte cure sunt necesare pentru a obține rezultate?

Noi recomandăm pacienților cura completă de 10 zile, iar ca număr de cure pe an, sunt necesare minimum 2 cure. În general, recomandăm să fie făcute cure primăvara și toamna pentru recuperare respiratorie și nu numai.”, adaugă balneologul.

Efectele tratamentului cu apele minerale de la Băile Govora se văd imediat, astfel că, mulți pacienți își prelungesc cura și rămân sub tratament specializat mai multe zile. Conform balneologului, în primul rând, se observă efectele aerosolului și ale inhalațiilor, dar și cele ale kinetoterapiei cu specific respirator.

Nimic nu e mai important decât sănătatea ta! Alege o cură balneară potrivită nevoilor tale și vino la Băile Govora! Pentru mai multe informații vizitează pagina: www.hotelpalacegovora.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *