Surprinde-i pe cei dragi cu o cină în stil irlandez

Ce poate fi mai frumos decât momentele petrecute în compania oamenilor dragi? Studiile recente arată că oamenii sunt dependenți de socializare. Omul este un ”animal de haită” pentru care aportul social contează şi aduce măsura succesului. Oamenii cu familii numeroase sunt mai sociabili, iar oamenii cu mulți prieteni sunt mai veseli. Cel puţin asta susțin specialiștii.

Dacă și tu faci parte din categoria celor cu un apetit social ridicat și dacă îți plac întrunirile cu oamenii dragi din viața ta, poate ai vrea și să îi răsfeți cu o o cină în stil irlandez, recomandată de ambasadorul Vegeta și finalistul concursului Masterchef, Liviu Balint. Ori, când vine vorba de preparate suculente și rețete gătite pe îndelete, nu e mare filozofie să le faci acasă, atâta timp cât îți procuri ingredientele potrivite.

Chef Liviu Balint te invită să încerci delicioasa tocăniță de vită în sos de bere neagră, cu abundență de morcovi.

Atenție: rețeta este concepută special pentru a fi gătită în tihnă, la foc mic timp de aproximativ 4-5 ore.

Aşadar ai nevoie, așa cum îi spune și numele, de o jumătate de litru de bere neagră, 1 kg carne de vită și, neapărat, baza pentru mâncăruri și o lingura de legume uscate. Pe lângă aceste ingrediente de bază mai ai nevoie de: 2 linguri de ulei, 2 linguri de făină, 1 ceapă mare tăiată cubulețe, 10 morcovi tăiați în bucăți mari, 3 frunze de dafin, puţin cimbru și 1 jumătate linguriță de zahăr.

Carnea de vită (de preferat gulaș de vită sau de mânzat) se rumenește inițial în uleiul încins în prealabil. După ce carnea este rumenită, adaugi berea, morcovii și condimentele și lași totul la foc mic-mic pentru ca ingredientele să aibă timp să-și amestece aromele și să se pătrundă perfect. După aproximativ 4 ore poți gusta carnea și, dacă nu este deloc cauciucată, adaugă foile de dafin și cimbrul și mai lasă totul la foc încă o jumătate de oră.

Te ”avertizăm” ca tocănița va fi delicioasă și vei vrea neapărat încă o porție. Poftă bună!

You may also like...