Sanatate

De ce plange si cum il linistesc?

Plansul bebelusului este modul lui de a comunica si de a transmite diferite nevoi, emotii sau dorinte. Poate fi foarte stresant atunci cand nu stii sa-l interpretezi, dar in timp vei incepe sa-ti dai seama ce incearca sa-ti spuna si cum sa ii anticipezi nevoile.   

Sad-baby-hd-wallpaper-1

Laptele matern potoleste foamea

Atunci cand bebelusul plange, cel mai simplu este sa verifici daca nu cumva ii este foame si, apoi, sa te gandesti la alte cauze. Ideal ar fi sa il hranesti inainte sa inceapa sa planga, dar pentru asta trebuie sa recunosti semnele: cel mic se agita, plescaie buzele, isi duce manutele la gura si se intoarce dupa sanul tau atunci cand il iei in brate. Lasa bebelusul sa suga la san pana il goleste complet, pentru ca la inceput laptele este mai diluat si abia spre golirea sanului, acesta devine mai consistent si hranitor.

Iritatia de scutec, preventie si tratament 

Scutecul umed este o alta cauza de proteste zgomotoase. Dincolo de schimbarea la timp a acestuia, care este deosebit de importanta, este la fel de important sa folosesti produse care previn aparitia iritatiilor. Bepanthen Unguent este foarte eficient in protejarea pielii impotriva cauzelor iritatiei de scutec datorita protectiei ridicate pe care o ofera, a componentei hipoalergenice si a lipsei compusilor chimici toxici. Prin intermediul lanolinei, acesta asigura actiunea exterioara, amplificand functia de bariera naturala a pielii, in timp ce prin componenta activa pantenol (pro-vitamina B5) actioneaza din interior si accelereaza procesul de vindecare.

Copiii simt nevoia de socializare

Copiii au nevoie de socializare si de multa afectiune, asa ca plansul poate fi un mod al celui mic de a-ti spune ca se simte singur si vrea sa ii vorbesti, sa il tii in brate sau sa il alinti. Bebelusii de cateva luni se linistesc daca vad fata parintilor sau daca le aud vocea, in timp ce nou-nascutii au nevoie de contact fizic pentru a se simti in siguranta. Atingerile sunt cel mai bun mijloc de relationare cu bebelusul, asa ca un pupic sau o imbratisare il poate linisti imediat. Ia-l in brate, mangaie-l, maseaza-l usor pe spate sau abdomen, canta-i si vorbeste-i pe un ton bland.

Frigul sau caldura excesiva ii afecteaza pe cei mici

Bebelusii au nevoie de o temperatura potrivita pentru a se simti confortabil. Atunci cand il scoti din baita, ii schimbi scutecul sau il cureti cu un servetel umed, cel mic poate simti o senzatie de racoare pe piele si va incepe sa planga. In acest caz, trebuie sa inveti sa il imbraci mai repede si sa ii schimbi scutecul in timp record. Nu il imbraca nici prea gros, din dorinta de a-l proteja. Daca ceafa si burtica sunt fierbinti sau transpirate, vei sti ca trebuie sa il schimbi in haine mai subtiri. Organismul celui mic nu are inca mecanismul de termoreglare fixat, asa ca trebuie sa ii verifici temperatura in mod constant.

O zi agitata cere o repriza lunga de somn

Cei mici pot deveni iritabili din cauza oboselii acumulate la sfarsitul unei zile cu mult zgomot, agitatie, lumina excesiva si aglomeratie. Daca observi ca puiul tau isi pierde interesul pentru jucarii si nu mai raspunde la incercarile adultilor de a-i castiga atentia, incepe sa caste si sa planga, incearca sa inchida ochii si sa intoarca capul, atunci este momentul sa-l duci in camera lui, sa il asezi in patut si sa il legeni pana adoarme.

Colicile, o cauza frecventa a plansului

Colicile sugarului reprezinta una dintre cele mai comune cauze ale plansului. Copilul devine agitat, incepe sa tipe, isi incordeaza membrele si abdomenul si se inroseste la fata. De obicei, aceste episoade se produc in acelasi moment al zilei, dupa-amiaza tarziu sau seara. Colicile se instaleaza in primele saptamani de viata si dispar, in cele mai multe cazuri, dupa varsta de 3 luni. Incearca sa-l calmezi balansandu-l usor intr-un leagan sau scaunel special, maseaza-l pe burtica, fa-i o baie calda si inveleste-l intr-o patura moale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *