Frumusete, Noutati

TOP 5 tipuri de împletituri pentru părul lung

Părul împletit este extrem de frumos și de elegant, fapt pentru care trebuie luat în considerare de către toate posesoarele părului lung. Extrem de creativ, acest styling reușește să pună în evidență orice femeie, completându-i în mod ideal toate outfiturile.

Cu alte cuvinte, părul împletit reprezintă o idee excelentă în foarte multe situații. Poate fi purtat atât la serviciu,  dar și la o petrecere de tip cocktail. Este o coafură versatilă, ușor de realizat, potrivită chiar și pentru zilele în care părul nu se așază cum trebuie.

Hairstiliștii EL STUDIO STYLE au întocmit pentru tine un top 5 stylinguri inedite

    Două împletituri tip spic

Împarte părul în două jumătăți și împletește tip spic fiecare zonă în parte. O astfel de coafură este foarte ușor de realizat acasă, în propria baie, însă dacă nu ai îndemânarea necesară, poți merge într-un salon de coafură pentru a cere ajutorul specialiștilor.

Acest tip de look este potrivit chiar și  pentru birou, dar mai ales în timpul liber, când tot ceea ce îți dorești este să te plimbi alene prin parc și să bei o limonadă alături de prietene. 

Bine de reținut este faptul că această coafură merge perfect la festivaluri sau petreceri de vară, mai ales dacă adaugi puțin sclipici pe cărare. 

    Coadă de cal împletită

Te-ai trezit foarte ciufulită, iar părul nu vrea deloc să se așeze așa cum îți dorești? Nicio grijă!

Prinde tot părul într-o coadă de cal, după care împletește-l. În acest fel, obții o coafură modernă, foarte ușor de realizat acasă, care se potrivește de minune atât la vestimentațiile office, cât și la cele casual. 

    Coc împletit

Te pregătești să mergi la o petrecere aniversară sau la o nuntă și îți dorești un coc simplu, dar extrem de frumos? Optează pentru un coc împletit, realizat cu mare dibăcie și profesionalism. 

O astfel de coafură nu poate fi realizată cu propriile mâini, deoarece este greu de făcut pe cont propriu, așa că cel mai bine este să ceri ajutorul unor specialiști în domeniu. Doar în felul acesta te poți bucura de rezultatul mult dorit, într-un timp scurt.

    Șuviță împletită

Împletește rapid o șuviță în partea din față și prinde-o subtil sub părul lăsat lejer pe spate. Acest tip de look este unul extrem de tineresc, modern și rapid, care este și foarte versatil. Poți lua în considerare o astfel de coafură atât în momentele în care mergi la o conferință sau la teatru.

În plus, în cazul în care îți dorești o coafură inedită și foarte creativă pentru un festival sau o petrecere la piscină, alege acest model și completează-l cu un accesoriu strălucitor.

    Codițe împletite

Dacă îți place să fii în centrul atenției cu fiecare ocazie, cu siguranță trebuie să alegi acest tip de look pentru verile toride. Transformă fiecare șuviță de păr într-o împletitură simplă, astfel încât să te bucuri de un look exotic. 

Împletiturile tip afro sunt extrem de apreciate și de iubite la nivel mondial, fapt pentru care trebuie să le iei în considerare. În plus, cu ajutorul unei astfel de coafuri, ieși din tipare!

www.el-studio.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *