Moda, Noutati

SPORTUL DE ACASĂ

Există oameni care se trezesc în fiecare dimineață cu o oră mai devreme decât ar fi nevoie, ca să aibă timp pentru exerciții fizice de bază.

Există oameni care își petrec serile în compania instructorilor de fitness de la sălile de sport. Există și oameni care consideră că o după-amiază petrecută pe salteaua de yoga, exersând poziția copacului sau a copilului, în intimitatea propriei locuințe, este cel mai relaxant lucru posibil după o zi lungă la birou. La fel ca în privința oricărui alt lucru, suntem diferiți și în ceea ce privește preferințele sportive, însă un lucru este sigur: pe cât de important este sportul pentru sănătatea și starea noastră de bine, pe atât de importante sunt hainele pe care le purtăm când îl practicăm.

Nu este un secret faptul ca unul dintre ingredientule cheie în tot ceea ce facem este confortul. Cât timp ne simțim confortabil – fizic și psihic deopotrivă – cu atât mai bun este rezultatul final al muncii noastre. Iar în sport, acest lucru se vede și se simte cel mai clar. Mai ales în această perioadă în care activitatea fizică este mult redusă, exercițiile fizice pe care le putem face acasă au o importanță deosebită, influențând în bine starea de spirit și productivitatea.

În ultimul secol, odată cu dezvoltarea economiei, oamenii au descoperit tot mai multe posibilități în ceea ce privește activitățile fizice. Dacă în trecut, acestea se rezumau la plimbări lungi care nu necesitau o vestimentație specială, în prezent, fiecare sport are propriile cerințe în materie de echipament. Țesături elastice, materiale textile inovative impermeabile sau absorbante, flexibilitate – toate acestea sunt doar câteva dintre detaliile care conduc la alegerea ținutei potrivite pentru sesiunile sportive. Pentru sportul acasă, însă, sunt necesare doar câteva piese vestimentare comode și, eventual, o pereche de încălțăminte (pentru stabilitate).

Branduri vestimentare cunoscute la nivel internațional și-au îndreptat eforturile și atenția în ultimii ani către iubitorii de sport, adăugând clasicelor colecții pentru femei și bărbați, o nouă colecție de echipamente sportive. Este și cazul brandului Tommy Hilfiger, ce propune în fiecare sezon noi modele de echipamente, cool și deosebit de comode. Astfel, colecția Tommy Sport Primăvară 2020 pătrunde în spiritul de pionierat al Americii moderne, celebrând cea de-a 35-a aniversare fuzionând piesele de patrimoniu clasice cu un twist pentru viitor. Piesele vestimentare sport de bază, inclusiv bustierele, colanții și tricourile sunt reimaginate cu o notă jucăușă prin culori puternic contrastante, detalii cu benzi de plasă și linii ergonomice bine definite. Elementele inovatoare aduc un avantaj tehnic stilurilor de semnătură, cum ar fi materialul anti-bacterian Polygiene®, materialul HerMin® Weave Tech din bumbac, respirant și rezistent la apă. În plus, materialele textile fresh cum este Cool miDori® adaugă articolelor vestimentare stylish sport proprietăți respirante, de răcire și absorbție a umidității. Siluetele mulate sunt proiectate cu o elasticitate confortabilă pentru o mai bună libertate de mișcare, în timp ce sutienele sport oferă un suport sporit. Sunt introduse noi elemente grafice, de la brandingul retro sport la steagul emblematic reprodus într-o manieră fluidă sub formă de imprimeu all-over. Pete de culoare oranj și galben-verzui contrastează cu paleta de culori emblematică roșu, alb și bleumarin.

Iar dacă vestimentația sportivă nu este o opțiune sau nu se numără printre preferatele tale, există oricând posibilitatea unui outfit format dintr-un tricou sau hanorac, precum cele din colecția Tommy Jeans Primăvară 2020, și o pereche de pantaloni scurți în stilul inconfundabil al colecțiilor TommyXLewis. Important este să te simți confortabil, iar dacă outfit-ul este și stylish, cu atât mai bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *