Evenimente, Noutati

Povestea morilor de apă, între trecut și prezent

Ape minerale, conace, ateliere meșteșugărești, mori de apă… Ținutul Covasnei continuă să ne uimească prin bogăția și frumusețea sa. O vizită sau un sejur în zonă nu fac decât să ne încarce bateriile în cel mai frumos și sănătos mod posibil. Afla acum povestea morilor de apă.

Și pentru că toată zona este un izvor nesecat de resurse turistice, tradiție și autenticitate, continuăm să-ți aducem în prim-plan locuri minunate despre care trebuie neapărat să afli și, obligatoriu, să le vizitezi!

În călătoria de acum ne oprim asupra morilor de apă.

Valoarea morilor de apă și traseul pâinii în vremurile de odinioară

       Pe vremuri, în judeţul Covasna existau numeroase mori, pe toate cursurile importante de apă, dar, cu timpul, majoritatea au fost învinse de tehnica modernă şi abandonate.

       Un astfel de exemplu este localitatea Cernat, unde, în prezent, funcționează doar câteva mori, dar trebuie menționat că aici, cândva făceau zgomot chiar și 34 de mori de apă. Impresionant, nu-i așa?

Aşezarea geografică a depresiunii, cu o diferență de nivel de circa 20 de metri, a asigurat circumstanțe potrivite pentru crearea și funcționarea a numeroase mori, acest beneficiu fiind folosit și în trecut la punerea în mişcare a roţilor morilor de apă. Însă, o moară de apă înseamnă mai mult decât atât. Moara a reprezentat pentru oamenii din timpurile de odinioară o minune, deoarece, cu ajutorul ei, aceștia au reușit să obțină făină din boabele de grâu recoltate, astfel că moara a devenit un simbol al existenţei. Oamenii lucrau în moară, măcinau grâul obţinut cu sudoare, și în acest mod își asigurau traiul de bază pentru ei și familiile lor și obțineau pâinea, mâncarea de bază din acele vremuri.

Povestea morilor de apă, între trecut și prezent

       Moara de apă din Centrul Turistic Malomkert reprezintă un exemplu de urmat când vine vorba despre salvarea valorilor din zonă, aceasta fiind renovată și repusă în funcțiune. Este întreținută și administrată chiar și în prezent, fiind și un obiectiv turistic popular pentru cei care vizitează locația. 

Ba mai mult: în acest loc, povestea merge mai departe! Dacă moara funcționează și produce făină, proprietarii s-au gândit să prepare și pâine de casă proaspătă. Unde? Evident, tot la Centrul Turistic Malomkert, unde cei curioși pot afla secretele preparării pâinii de casă pas cu pas, de la pregătirea aluatului, până la scoaterea ei din cuptorul tradițional. Un adevărat spectacol gastronomic!

Apoi, după coacerea pâinii, urmează cel mai așteptat moment, și anume savurarea ei. Datorită mirosului proaspăt și gustului de odinioară, cu siguranță mulți își vor duce aminte de verile petrecute la bunici sau chiar acasă, în zonele unde se prepara o astfel de pâine săptămânal sau pentru sărbătorile importante din an.

Morile de apă din Bățanii Mici

Continuăm călătoria prin vârtejul morilor de apă și ajungem în Bățanii Mici. Aici, moara de apă a familiei Keresztes este funcțională și macină și în prezent. Conform inscripției de pe una dintre bârnele sale, această moară a fost construită în 1835, dar și acum vin oameni pentru a-și măcina grâul sau porumbul, mulți considerând că făina de aici este mult mai gustoasă decât cea din alte părți. De precizat că singurul mecanism automat al morii este un clopoțel care sună atunci când buncărul nu mai are grâu de măcinat.

Pe lângă funcționalitatea ei, moara din Bățanii Mici a devenit și un obiectiv turistic, fiind un loc preferat pentru vizitatorii care ajung în zonă, chiar și pentru cei de peste hotare!

Important! Locațiile pot fi vizitate doar pe bază de programare prealabilă!

Dacă ajungi în zonă și ești curios să afli mai multe detalii despre morile de apă, rezervă-ți timp să le vizitezi. Vei fi impresionat de tot procesul de funcționare, dar și de poziționarea lor.

 Mai multe detalii pe: https://visitcovasna.com/?locale=ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *