Evenimente, Noutati

Pe 29 și 30 aprilie, la Antena 1, Chefi la cuțite vine cu o ediție specială – Titani la cuțite

Chefi la cuțite, celebrul show culinar difuzat de Antena 1, vine cu un concept special ce se va desfășura pe durata a douã zile – 29 și 30 aprilie. 

Titani la cuțite propune o nouă competiție între cei cei chefi – Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. De această dată, ei vor face echipă cu alți chefi celebri din România, iar marea luptă se va da pentru o … statuie. Chef-ul a cărui echipă câștigă va avea propria statuie în platoul Chefi la cuțite pe toată durata filmărilor pentru sezonul 8 al show-ului.

Mecanismul este simplu. 9 chefi celebri din România (Nicolai Tand, Gabi Toader, Orlando Zaharia, Stefan Popescu, Antonio Passarelli, Simona Pope, Florin Ivan, Maria Burlacu și  Gabriela Prisecaru) vor pregăti câte un preparat. La fel ca și în cazul degustărilor pe nevăzute, chefii vor încerca să ghicească cui aparține fiecare farfurie și își vor forma echipele în funcție de ce gustă. Fiecare echipă va avea apoi de gătit pornind de la o anumită temă, iar de această dată Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu trec și ei la treabă. Câștigătorii vor fi stabiliți în urma degustărilor efectuate de diverși invitați.

„Nivelul competiției va fi unul foarte ridicat, farfuriile vor arăta spectaculos, trecem la un alt nivel de data asta. În plus, nu vom mai da sfaturi de pe margine, ci vom fi și noi în mijlocul acțiunii și vom găti cot la cot cu cei din echipa noastră”a declarat Florin Dumitrescu.

„A fost o altfel de competiție chiar și pentru noi. Dar a ieșit foarte mișto. Suntem cu toții din aceeași breaslă, ne știm de ani de zile, dar nu am mai avut ocazia să gătim împreună până acum și, vă dați seama, fiecare are păsărelele lui în bucătărie. A ieșit..ce trebuie” – a completat şi Cătălin Scărlătescu.

„A fost prima oară când noi trei ne-am revăzut după ce m-am întors din Asia Express. Se lasă cu cadouri, glume cât cuprinde, dar la final ajungem la cuțite. Eu am prins și mai tare gustul competiției, mi-a fost dor de bucătărie și…cine nu ar vrea să i se ridice statuie 😊” – a mãrturisit Sorin Bontea.

Vă dați seama cum este să stai printre farfuriile a 9 chefi?! Ce gusturi, ce mirosuri?! Au fost niște zile de filmare foarte complicate😊 Lăsând gluma la o parte, eu pot să vă spun că a fost o competiție 100% reală, pentru că vorbim de niște oameni cu greutate în arta culinară, perfecționiști, pentru care fiecare preparat e o provocare, mai ales când sunt în competiție. În ceea ce-i privește pe cei 3 Chefi la cuțite, ideea de a avea o statuie în platou a scos tot ce-i mai bun din ei. – a completat şi Gina Pistol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *