Frumusete, Noutati

Într-o lume plină de “la fel” alege să fii altfel, alege să fii tu! B.U. se relansează cu o nouă imagine și un parfum potrivit pentru fiecare personalitate

Într-o lume în care toți își doresc din ce în ce mai mult să fie la fel, ai curajul să fii altfel, ai curajul să fii tu! Acesta este mesajul pe care relansarea B.U îl transmite, încurajând fiecare femeie să își descopere propria identitate și să își traseze propriile reguli pe care vrea să le urmeze.

Descoperă-te pe tine, nu îți fie teamă să fii tu, așa cum simți, așa cum ești fericită și împlinită, este îndemnul pe care B.U vrea să îl insufle fiecărei femei, dar și tinerei generații, care încearcă să își descopere calea. Alege nu doar să te conformezi tiparelor, ci creează propriul tău univers!

Univers pe care B.U îl completează perfect cu o aromă inedită, potrivită pentru fiecare stare de spirit și personalitate.

Cel mai bun story e cel care îți dezvăluie adevărata personalitate

În era tiparelor și a social media, să te conformezi trendurilor pare cea mai sigură metodă de acceptare, însă B.U îți propune o altă abordare, trendurile le creezi chiar tu! Iar cea mai frumoasă poveste, este povestea în care nu ești altfel decât fix așa cum vrei tu să fii, în care împărtășești cu ceilalți lumea în culorile tale. Stilul, dorințele și preferințele tale sunt cele mai importante și nu trebuie să fie influențate de parerea celor din jur.

Relansarea B.U a fost concepută ca un manifest, ce își dorește să reafirme statutul cool al autenticității și să ofere femeilor încrederea de care au nevoie pentru a-și dezvălui propria personalitate.

Pentru că este ok să fii diferită, să ai pasiuni, gusturi și hobby-uri diferite, să ieși din mulțime, pur și simplu să fii tu!

Un nou design modern, accesoriul care te inspiră

Aromele preferate B.U își schimbă designul și se transformă într-un accesoriu menit să te inspire de fiecare dată, în funcție de starea ta de spirit.

Gamele B.U HeartBeat, Hidden Paradise, Trendy și Wild vor fi disponibile într-un nou format modern, practic, care îți oferă același parfum inconfundabil cu care te-ai obișnuit, parfumul care îți completează personalitatea și îți încântă simțurile.

Create ca accesorii statement, noile ambalaje B.U au un design elegant și sofisticat, transformându-se într-un gadget modern pe care îl iei cu tine oriunde și care îți oferă doza de inspirație de care ai nevoie.

Un gadget care îți dezvăluie de fiecare dată o altă latură creativă și se asortează cu cine vrei tu sa fii!

Fairy’s Secret, aroma libertății pe care o simți când ești TU

O dată cu noua imagine, B.U îți oferă și o gamă nouă, o odă olfactivă adusă senzației de libertate pe care o simți de fiecare dată când alegi să fii tu.

Cu note de bază de pară, nucă de cocos și măr, aroma Fairy’s Secret se îmbină perfect cu aromele subtile de praline și vanilie, care te învăluie într-un parfum discret dulceag, cu o ușoară aură orientală.

Noua gamă Fairy’s Secret simbolizează nonconformismul și rebeliunea împotriva tiparelor impuse, inspiră curaj, fiind un parfum special creat pentru femeia rebelă, liberă și lipsită de prejudecăți.

Descoperă noua imagine B.U și alege de fiecare dată să fii tu!          

Mai multe detalii:

Facebook

Instagram

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *