Noutati

Fundația PRAIS, în parteneriat cu Nestlé for Healthier Kids marchează Ziua Oceanelor 2019

Cu ocazia Zilei Oceanelor din 8 iunie, Fundația PRAIS organizează în școli o serie de acțiuni care promovează protejarea și reducerea poluării apelor planetei.

2.500 de elevi din clasele I – a IV-a și peste 80 de cadre didactice din București vor beneficia  de materiale educaționale și vor participa la  concursul de desene intitulat „Super Eroii Apei”. Proiectul se derulează în cadrul mişcării naţionale ”Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS2020, în parteneriat cu Nestlé for Healthier Kids.

 „Mai mult decât oricând tânăra generație merită să învețe din primii ani de școală despre importanța protejării apelor planetei. Chiar și cele mai mici schimbări în obiceiurile noastre zilnice, cum ar fi economisirea consumului casnic de apă sau colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile, vor face diferența! Alături de familie, prieteni și comunitate, ne putem aduce contribuția!”, a declarat Silvia Bucur, Preşedinte al Fundaţiei PRAIS.

Apa curată este vitală! Oceanul planetar reprezintă trei sferturi din suprafața planetei, generează cea mai mare parte a oxigenului pe care îl respirăm, reglează clima, este un important depozit de resurse naturale și o resursă importantă de hrană.

 „Nestlé și-a luat angajamentul de a avea impact zero asupra mediului, până în 2030. Susținem inițiativele care conduc la creșterea gradului de conștientizare a importanței protecției mediului și la găsirea de soluții la problematica deșeurilor din plastic. Ne-am asumat totodată misiunea de a derula în mod constant acțiuni de informare și educare a consumatorilor, încurajând protejarea apei și a tuturor resurselor naturale, atât de valoroase ale planetei”, a declarat Irina Siminenco, Corporate Affaires Nestlé România.

Totodată, cu ocazia Zilei Oceanelor, în data de 8 iunie, compania Nestlé organizează  o acțiune de ecologizare în Giurgiu, pe malul Dunării, în parteneriat cu Manager de Mediu, Garda Națională de Mediu, Apele Române, Primăria Giurgiu și Asociația Prietenii de lângă tine, la care invită să participe cât mai mulți voluntari.

Mai multe detalii la: http://bit.do/eUcC7

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *