Tu ce mananci azi?

Despre gratare, bune maniere si alte englezisme

Pe Continent, oamenii au mancaruri bune; in Anglia, oamenii au maniere bune cand vine vorba de masa” spunea scriitorul britanic, de origine ungara, George Mikes. Poate ca bucataria englezeasca nu este renumita la nivel mondial, dar, asemeni englezului conservator si mandru de nationalitatea sa, ea reflecta traditia si istoria indelungata a regatului. In trecut, mancarurile se constituiau doar din carne si legume fierte. In prezent, datorita interculturalizarii, englezii apreciaza si imprumuta cu eleganta mirodeniile indiene si retetele frantuzesti, evreiesti sau arabe, peste care adauga amprenta locala. O particularitate in ceea ce priveste gastronomia englezilor este prepararea multor mancaruri din resturi ramase de la mesele anterioare, in special de la masa de duminica.

Gratar

Carnea la rang de regina

Vedeta gastronimiei engleze este fara indoiala carnea. Prin urmare, e deja traditie ca, odata cu vremea buna, cei de pe insula sa se intalneasca la gratar cu prietenii sau familia, la final de saptamana. Carnea trebuie sa fie suculenta si frageda, motiv pentru care se marineaza inainte de a fi pusa pe gratar, iar legumele, in special cartofii, nu vor lipsi niciodata de pe masa.

Pentru un gratar cu adevarat britanic, poti alege sa le pui pe masa invitatilor tai frigarui din carne de miel marinate in Vegeta Grill Condiment lichid cu bere si coaste de porc, fragezite timp de 30 de minute in Vegeta Condiment lichid cu usturoi pentru marinare. Insoteste carnea cu o garnitura compusa din porumb la grill, frigarui de legume cu branza halloumi, cartofi noi si salvie si o salata de cartofi cu hrean, capere, putina ceapa si lamaie. Ca bautura, cidrul si cocktail-uri pe baza de Pimm’s – lichiorul englezesc facut din gin, sucuri de fructe si condimente – completeaza perfect atmosfera unui gratar in stil britanic. Rezultatul va face toate papilele gustative sa simta momentul degustarii ca pe unul de rasfat desavarsit, iar intalnirea cu prietenii va fi o reusita.

Micul dejun copios si ceaiul de la ora cinci

Pe langa carne, englezii sunt mari fani porridge (fiertura de ovaz), patrunjel verde tocat, pudding si placinte de asemenea, cu carne. In trecut, micul dejun era una dintre cele mai copioase mese ale zilei. Acesta se compunea din oua, sunca, ciuperci, carnati, fasole gatita, paine prajita si ceai. Se spunea ca, pe langa educatie si principii, micul dejun era una dintre victoriile englezilor. Acum, obiceiul este pastrat mai ales pentru primirea oaspetilor, englezii preferand cerealele cu lapte pentru inceputul unei noi zile.

Ceaiul de dupa-amiaza este o traditie care dateaza din anul 1652 si care a apartinut tuturor familiilor englezesti indiferent de rang, pozitie sau avere. Servirea ceaiului presupunea folosirea unor servicii din portelan, de preferat de Rosenthal, a unor servetele si fete de masa speciale, dar si a unui intreg ritual care scoatea in evidenta civilizatia si mandria de a fi englez. Ceaiul era insotit de piscoturi, checuri, prajituri si briose. Astazi, majoritatea britanicilor il prefera „tare şi negru“, dar cu mult lapte. Desi ii spune „ceaiul de la ora cinci“ acesta se serveşte intre orele 3 şi 5 dupa-amiaza si niciodata nu se sta mai tarziu de ora 7.

Cina in compania englezilor

Inainte de a te apuca de mancat, e bine sa privesti in jur cand te afli in tara britanicilor. Daca esti protagonistul unei petreceri si ai in jur mai putin de sapte persoane, trebuie sa astepti pana cand toata lumea este servita si abia apoi poti incepe sa degusti preparatele. De asemenea, parerile sunt impartite cu privire la a lasa sau nu ceva in farfurie pentru a arata ca masa a fost indestulatoare. Tot cei din jur te vor salva si de data acesta, fiind recomandat sa fii atent la felul in care procedeaza acestia.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *