Evenimente, Noutati

Decathlon invită românii să facă sport în cadrul turneului național de fitness Adunare pentru mișcare

Decathlon, retailer de articole sportive, organizează în perioada 2 februarie – 21 aprilie 2019 turneul național de fitness „Adunare pentru mișcare”. Pe parcursul celor aproximativ 3 luni, în cele 23 de magazine Decathlon din țară vor avea loc evenimente sportive dedicate publicului larg. Acestea se vor desfășura în fiecare weekend, iar accesul va fi gratuit pentru oricine își dorește să participe.

Unul dintre scopurile noastre majore este să facem sportul cât mai accesibil tuturor oamenilor, tocmai de aceea organizăm Adunare pentru mișcare, un turneu sportiv cu acoperire națională. Astfel, ne dorim să ajungem la cât mai multe persoane, pasionați ai sportului sau amatori și, în egală măsură, să facilităm accesul la activități sportive pentru oricine își dorește acest lucru. Am pregătit evenimente speciale în fiecare oraș unde există un magazin Decathlon, pentru a ajuta românii să înțeleagă beneficiile sportului și, în același timp, să le oferim posibilitatea și contextul oportun pentru a face mișcare”, a spus Adrian Trofin, Marketing Specialist DECATHLON România.

Evenimentele constau în sesiuni de fitness susținute de antrenorii Mădălina Predoi, Campioană Națională la Atletism, și Flavius Predoi, Campion Mondial la Ashihara Karate, reprezentanți ai platformei online HomeTraining.TV, care vor oferi și consiliere ori sfaturi specializate pentru participanții care își doresc acest lucru.

Sportivi de renume și vedete ard caloriile în turneul „Adunare pentru mișcare”  

Turneul organizat de Decathlon va ajunge în 19 orașe din România, iar în cadrul fiecărui eveniment un invitat special, pasionat al sportului, va face exerciții împreună cu cei prezenți. Sportivii și vedetele care s-au alăturat turneului până acum sunt Anca Mihăilescu, Cristi Geamăn, Monica Roşu, Cristina Nedelcu, Damian Ferucio George, Mirel Drăgan, Larisa Iordache, Diana Bulimar, Cristi Pulhac, Roxana Pulhac, Yamato, Ștefan Floroaică, Alina Pană, Mariana Nenu, Diana Senteș, Ami și Roxana Vancea.

Primele evenimente din cadrul turneului „Adunare pentru mișcare” au avut loc în magazinele din București, Târgu Jiu, Craiova, Ploiești, Buzău, Focșani și Bacău, unde peste 400 de participanți au ars mai mult de 2.000.000 de calorii.

Caloriile arse în timpul sesiunilor din țară vor fi contorizate, cu scopul de a depăși 4.000.000 de calorii.

Participarea este gratuită, în baza înscrierii prealabile online, pe site-ul Decathlon. Mai multe detalii despre evenimentele din fiecare oraș sunt disponibile pe pagina dedicată, accesând acest link sau pe pagina de Facebook Decathlon România.

1 thought on “Decathlon invită românii să facă sport în cadrul turneului național de fitness Adunare pentru mișcare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *